miercuri, 27 ianuarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
DUMITRU MAZILU
Dizident în perioada regimului comunist
Numit în anul 1974 ca Visiting Professor la universităţile americane Columbia, Harvard şi Berkeley, Dumitru Mazilu este angajat în cadrul diplomaţiei româneşti. Astfel, între anii 1975-1986, lucrează în calitate de consilier juridic în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, fiind reprezentant al României la Conferinţa cu privire la Dreptul Maritim.
În calitatea sa de diplomat, este promovat apoi de către regimul comunist din România în cadrul ONU. Astfel, este reprezentantul României la cea de-a şasea Adunare Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (1978-1985). În perioada martie 1984-1988, Dumitru Mazilu deţine funcţia de membru al Subcomisiei Naţiunilor Unite pentru Combaterea Discriminării şi Protecţia Minorităţilor, cu sediul la Geneva (Elveţia).
Între anii 1985-1992, Dumitru Mazilu deţine funcţia de raportor special al Naţiunilor Unite pe problemele drepturilor omului şi ale tineretului din lume. În calitatea sa de raportor ONU scrie un raport critic despre situaţia drepturilor omului în România. Informate de către serviciile secrete cu privire la intenţia lui Dumitru Mazilu de a-şi publica raportul, autorităţile de stat din România i-au interzis să părăsească ţara pentru a-l împiedica să se prezinte la locul său de muncă de la Organizaţia Naţiunilor Unite şi să-şi publice raportul [12].
Între anii 1986-1989, a fost pus sub stare arest la domiciliu, ca urmare a criticilor cu privire la încălcarea drepturilor omului aduse regimului comunist din România. Este concediat din Ministerul Afacerilor Externe în anul 1987 şi i se retrage paşaportul diplomatic. Este împiedicat să se ducă la sesiunile Subcomisiei ONU pentru a-şi prezenta rezultatele raportului. În mai 1987, guvernul României trimite o scrisoare la ONU, în care arată că Dumitru Mazilu a suferit un atac de cord şi este grav bolnav. [3]
Dumitru Mazilu a scris o scrisoare secretarului general al ONU în care afirma că a fost spitalizat de două ori, fiind forţat să se retragă la 1 decembrie 1987 din posturile guvernamentale deţinute şi că în ciuda presiunilor la adresa sa şi a familiei sale nu va satisface cererea guvernului român de a renunţa să-şi trimită raportul. La data de 1 septembrie 1988, Subcomisia ONU a solicitat secretarului general al ONU să facă o nouă încercare către guvernul român, invocând Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile ONU, adoptată la 13 februarie 1946 şi cerând României să coopereze.
Într-un răspuns din 6 ianuarie 1989, guvernul României declara că Dumitru Mazilu ar fi fost examinat "în conformitate cu legile României" de către un grup de medici care au decis plasarea sa pe lista diplomaţilor care au fost pensionaţi pe caz de boală. Guvernul a negat aplicarea Convenţiei în cazul său şi a subliniat că "nu pot fi incluşi în categoria celor cărora li se aplică Convenţia ONU din 1946 raportorii, ale căror activităţi sunt doar ocazionale, cu experţii misiunilor Naţiunilor Unite".
Cu toate acestea, Dumitru Mazilu reuşeşte să-şi trimită clandestin raportul la Geneva în aprilie 1989. Raportul este publicat ca document oficial al Naţiunilor Unite la data de 10 iulie 1989 [13]. Anexa la document, intitulată O privire specială asupra cazului României, prezintă o imagine foarte critică la adresa regimului Ceauşescu, subliniind că "foamea, frigul şi frica au fost puse în slujba subjugării oamenilor şi a distrugerii valorilor umane" [14]. [4]
În mai multe rânduri, ONU a încercat prin toate mijloacele să-şi contacteze raportorul special, dar fără nici un rezultat. În septembrie 1989, patru diplomaţi ai ambasadelor Marii Britanii, Olandei, Statelor Unite ale Americii şi Canadei au fost împiedicaţi de către Securitate să-l viziteze pe raportorul special Dumitru Mazilu la domiciliul acestuia unde se afla în stare de arest [15].
Posturile de radio Europa Liberă, BBC, Deutsche Welle, RFI şi Vocea Americii au relatat pe larg aceste evenimente de-a lungul celor aproape 5 ani de captivitate în care a fost ţinut expertul Naţiunilor Unite [16].
Naţiunile Unite au decis să prezinte acest caz în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga [5]. Instituţia de la Haga a judecat în perioada octombrie-decembrie 1989 cazul său şi, prin Decizia nr. 81/15 decembrie 1989, elaborată în unanimitate [17], a cerut autorităţilor române să-l elibereze imediat, subliniind faptul că Mazilu se bucura de imunitatea diplomatică a Naţiunilor Unite, prevăzută prin articolul 22 al Convenţiei ONU cu privire la privilegii şi imunităţi [18] [6] [7].
[modifică] Rolul său în Revoluţia din decembrie 1989
Revoluţia română este declanşată la Timişoara în ziua de 16 decembrie 1989. În noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, în plină revoltă populară la adresa regimului comunist, Dumitru Mazilu este ridicat de la domiciliul său din Bucureşti, împreună cu soţia şi fiul său, de către organele de represiune ale Securităţii şi dus la închisoarea din Alexandria [19]. La 22 decembrie 1989, regimul Ceauşescu este înlăturat, iar Dumitru Mazilu este eliberat din închisoare.
În aceeaşi zi, Dumitru Mazilu ajunge la clădirea CC după grupul condus de Ion Iliescu. Mazilu a luat cuvântul din balcon, afirmând că vine din beciurile Securităţii. Discursul său este catalogat de către istoricul Alex Mihai Stoenescu ca un discurs "coerent, emoţionant şi foarte penetrant – adică exact ce dorea mulţimea – despre momentul pe care îl trăiau." [8] [20]
„Profund emoţionat, cu faţa tumefiată de loviturile primite, am spus oamenilor de unde vin şi am subliniat caracterul anti-comunist al Revoluţiei Române. Le-am amintit că noi ne-am aflat sub cea mai opresivă cizmă totalitară 45 de ani şi că ţara n-a fost şi nu va fi niciodată comunistă. Am propus ca patria noastră să se numească simplu ROMÂNIA, fără nici un fel de adjective socialiste sau comuniste, iar drapelul ţării să fie eliberat de însemnele comuniste. Încurajat de aprobarea celor peste 200.000 de oameni (estimarea realistă a mulţimii din Piata Palatului este de pana la 50.000 de persoane – n.a.) prezenţi în imensa piaţă, am dat citire platformei-program a Revoluţiei, structurată în cele 10 puncte analizate mai sus şi am propus ca noul organism al puterii să fie FORUMUL CIVIC, constituit ca o putere democratică a cetăţii româneşti... Iar în încheiere am implorat ajutorul Domnului, rostind cuvintele «Aşa să ne ajute Dumnezeu!», de 45 de ani interzise nu numai în Piaţa Palatului, ci în toate pieţele şi celelalte locuri publice din România...[9]” —Dumitru Mazilu
Cele zece puncte ale programului Forumului Civic (propuse de către Dumitru Mazilu) au fost următoarele [10] [21]:
- Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernare;
- Organizarea de alegeri libere în cel mai scurt timp posibil;
- Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat şi alegerea tuturor liderilor politici pentru unul sau cel mult două mandate, respectiv pentru cinci sau cel mult zece ani. Puterea nelimitată îmbracă forme patologice. Nimeni nu poate pretinde puterea pe viaţă;
- Restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii şi eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată şi promovarea liberei initiaţive şi a competenţei în toate sectoarele economice;
- Restructurarea agriculturii prin trecerea pământului în mâinile celor care-l muncesc, care sunt adevăraţii săi stăpâni;
- Reorganizarea învăţământului românesc potrivit cerinţelor contemporane;
- Reaşezarea structurilor culturii româneşti pe baze democratice şi umaniste. Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român şi promovarea adevăratelor valori ale umanităţii. Eliminarea minciunii şi imposturii şi statornicirea unor criterii de competenţă şi justiţie în toate domeniile de activitate. Trecerea presei, Radioului şi Televiziunii din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului;
- Respectarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale şi asigurarea deplinei lor egalităţi în drepturi;
- Reorientarea întregului comerţ exterior al ţării, pornind de la cerinţele satisfacerii cu prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei României. Interzicerea transferului resurselor economiei naţionale pentru obţinerea de valută forte cu orice preţ. Adoptarea măsurilor necesare pentru efectuarea unui comerţ exterior cu respectarea integrală a cerinţelor eficienţei economice;
- Întreaga politică externă a ţării să servească promovării bunei vecinătăţi, prieteniei şi păcii în lume.
Dumitru Mazilu apare apoi la Televiziunea Română, fiind desemnat la 26 decembrie 1989 în funcţia de prim-vicepreşedinte al Consiliului FSN, organism care a preluat conducerea României după înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu. Proclamaţia FSN citită la televiziune în 22 decembrie 1989 de Ion Iliescu a fost de fapt scrisă de Dumitru Mazilu, unele schimbări fiind efectuate în text de către Silviu Brucan.
Istoricul Alex Mihai Stoenescu afirmă că : "Faptul este incontestabil: Ion Iliescu şi grupul său şi-au asumat răspunderea preluării puterii de la Ceauşescu, în condiţii de haos şi vid de putere, având şi un program, cel al lui Mazilu, mult avansat faţă de alternativele propuse de Dăscălescu şi Verdeţ". [11]
În data de 12 ianuarie 1990 (proclamată zi de doliu naţional pentru eroii Revoluţiei), are loc o mare manifestaţie populară în Bucureşti în care se cere reintroducerea pedepsei capitale şi scoaterea în afara legii a PCR. Cu acea ocazie, Dumitru Mazilu a încercat să profite de nemulţumirea mulţimii pentru a prelua conducerea Consiliului FSN şi a-l înlătura pe Ion Iliescu de la putere. Preluând una din cerinţele contestatarilor din piaţă, el s-a urcat pe un tanc şi a strigat "Moarte securiştilor!", cerând înlăturarea foştilor activişti comunişti din conducerea Frontului Salvării Naţionale.
După ce această încercare a dat greş, a doua zi cotidianul România liberă publică o serie de date necunoscute din biografia politică a lui Mazilu. Dezvăluirile din presă despre trecutul său, în care este menţionat faptul că a fost la un moment dat (în 1965) şeful Şcolii de la Băneasa, îşi ating scopul, pentru că Mazilu apare astfel discreditat în opinia publică. Acesta îşi dă demisia din CFSN la data de 26 ianuarie 1990, acuzând practici comunist-staliniste în cadrul puterii politice nou constituite.
A publicat în 1991 cartea "Revoluţia furată. Memoriu pentru ţara mea" în care afirmă că revoluţia a fost furată de Ion Iliescu, pe atunci preşedinte al României. Cartea s-a bucurat pe acea vreme de un real succes de librărie.
În luna martie a aceluiaşi an 1991 este victima unei agresiuni care are loc la Geneva, concomitentă cu devastarea la Bucureşti a sediilor unor partide politice, a agresării unor lideri şi ziarişti din opoziţie [12] şi a asasinării la Chicago (în Statele Unite) a profesorului Ioan Petru Culianu, succesorul lui Mircea Eliade la Catedra de istorie a religiilor la Universitatea din Chicago [13]. Profesorul Mazilu a lăsat atunci să se înţeleagă că puterea de la Bucureşti ar fi fost şi în spatele agresării sale, într-o tentativă de a-l reduce la tăcere.
[modifică] Activitatea postrevoluţionară
După Revoluţie, pleacă pentru o perioadă în Elveţia. În anul 1990, este ales ca preşedinte al Institutului Român pentru Drepturile Omului şi Tineret. Apoi, în perioada 1991-1993, după câştigarea procesului intentat autorităţilor române pentru eliminarea sa abuzivă din Ministerul de Externe (pe timpul regimului Ceauşescu), Mazilu îşi reia funcţia ocupată anterior (până în 1986), de Director al Departamentului juridic în Ministerul Afacerilor Externe, fiind în paralel şi profesor de drepturile omului şi drept maritim.
Ulterior a reintrat în diplomaţie, devenind şef al Misiunii Diplomatice a României în Filipine (1993-1994). Apoi este numit ca ambasador la organizaţiile internaţionale cu sediul la Viena şi reprezentant al României la OSCE (1994-1997)[22].
Printre alte funcţii deţinute de Mazilu amintim: vicepreşedinte al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (1995), vicepreşedinte al Comisiei Naţiunilor Unite pentru Utilizarea Paşnică a spaţiului cosmic (1995-1997), preşedinte al Grupului de lucru al Conferinţei Generale al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (1996-1997), vicepreşedinte şi ulterior preşedinte al Comisiei Naţiunilor Unite pentru dreptul comercial internaţional (1998-2000), membru al Academiei diplomatice internaţionale (2002). [14]
În prezent, Dumitru Mazilu este profesor titular la mai multe universităţi din Bucureşti (Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", Universitatea Hyperion, Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza) şi din Constanţa (Universitatea "Ovidius" şi Universitatea Maritimă). Este autorul a mai multor cărţi de specialitate (drept, comerţ, diplomaţie).
În anul 2003, cunoscutul apărător al drepturilor omului Dumitru Mazilu a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru pace de către Academia diplomatică internaţională. [15]
Din anul 2003, Dumitru Mazilu este membru al Consiliului ştiinţific al ONU pentru învăţământ la distanţă. De asemenea, deţine şi titlul de conducător de Doctorat în domeniul Dreptului Internaţional. În anul 2004 a fost numit de către Ion Iliescu în Colegiul Naţional al Institutului Revoluţiei Române.
Dumitru Mazilu vorbeşte fluent limbile engleză, franceză, rusă şi italiană.
Distincţii primite
Prof. univ. dr. Dumitru Mazilu i-au fost conferite titluri de Doctor Honoris Causa al unor renumite instituţii educaţionale din România şi străinătate şi anume: Colegiul American al Elveţiei (1991); Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti (septembrie 2002); Universitatea Internaţională "Albert Schweitzer" din Geneva (noiembrie 2002); Membru de Onoare al Comunităţii Academice a Universităţii "George Bacovia" din Bacău (septembrie 2003); Doctor Honoris Causa al Universităţii "Ovidius" din Constanţa (aprilie 2006); Doctor Honoris Causa al Universităţii Maritime din Constanţa (mai 2008).
De asemenea, este membru al Academiei Central Europene de Ştiinţă şi Artă (din anul 2000); membru al Academiei Balcanice de Ştiinţe (din mai 2002) ; membru al Academiei Diplomatice Internaţionale (din iunie 2002); membru asociat al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere (din iulie 2002).
Dumitru Mazilu a primit numeroase premii pentru activitatea sa ştiinţifică şi juridică: Premiul "Simion Bărnuţiu" al Academiei Române (1973); Premiul "Media Peace Prize" (Geneva, 1980); Premiul "Hugo Grotius" (New York, 1984); Premiile "Andrei Rădulescu" (1999) şi "Vespasian Pella" (2002), acordate de Uniunea Juriştilor din România; Premiul de Excelenţă, acordat de Radio Bucureşti (ianuarie 2004). De asemenea, în decembrie 2004, lucrarea sa "Diplomaţia. Dreptul diplomatic şi consular" a fost remarcată cu premiul "Vespasian Pella" al Uniunii Juriştilor din România.
În anul 1999 i s-a conferit "Medaglia Pontificia" de către Statul Vatican, iar în anul 2003 - la Congresul "New Architecture of Peace" - i s-a acordat Titlul de "Architect of Peace". În anul 2002 a primit Ordinul Internaţional "Ştiinţă - Educaţie - Cultură", în grad de Comandor, acordat de Academia Europeană de Informatizare. În anul 2004 a primit Ordinul Naţional "Steaua României - în grad de Cavaler".
Ca o recunoaştere a contribuţiei sale la apărarea Drepturilor Omului în anii dictaturii comuniste din România, Dumitru Mazilu a fost nominalizat în anul 2003 la Premiul Nobel pentru Pace de către Academia Diplomatică Internaţională.
Europa Liberă. Dumitru Mazilu impiedicat de autorităţile de la Bucureşti să-şi prezinte Raportul despre drepturile omului
Europa Liberă. Dumitru Mazilu impiedicat de autorităţile de la Bucureşti să-şi prezinte Raportul despre drepturile omului
Asculta mai multe audio Evenimente
Vocea Americii. 1989. Corespondenta din Geneva de la Vladimir Krasnosselski
Vocea Americii. 1989. Corespondenta din Geneva de la Vladimir Krasnosselski
Asculta mai multe audio Evenimente
Neculai Constantin Munteanu. Radio Europa Libera. Extrase din Raportul lui Dumitru Mazilu. 1989
Neculai Constantin Munteanu. Radio Europa Libera. Extrase din Raportul lui Dumitru Mazilu. 1989
Asculta mai multe audio Evenimente
Europa Liberă. Guvernul francez protestează
Europa Liberă. Guvernul francez protestează
Asculta mai multe audio Evenimente
Europa libera. Articolul lui Klaus Boelling. 1989
Europa libera. Articolul lui Klaus Boelling. 1989
Asculta mai multe audio Evenimente
Decizia Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, din 15 decembrie 1989, referitoare la Cazul Mazilu
Decizia Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, din 15 decembrie 1989, referitoare la Cazul Mazilu
Asculta mai multe audio Evenimente
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu